Există momente care mă lasă fără respirație.
Există clipe pe care le-am simțit cum pândesc de undeva din întuneric, dar le-am ignorat, ca fiind imposibil de trăit în realitate.
Și totusi, ele m-au ajuns din urmă, și într-o clipă am simțit gravitatea lucrurilor, când o prietenă mi-a spus, “Regina a murit.”
Din prima secundă când creierul a priceput, mi-a blocat respirația, am simțit că aerul devine greu și nu-mi mai ajunge.
Locuiesc în UK, sunt român, m-am născut departe de acestă insulă, de multe ori gândesc de pe poziții diferite, noi și ei, dar când polul de stabilitate, integritate și demnitate dispare, mă simt orfană.
Am plecat de ceva vreme de acasă, din România, n-am venit singură, am venit aici cu familia, dar tot am simțit golul creat în jurul meu de această plecare, fără parinți, rude și prieteni, aproape am devenit orfană de propria-mi viață.
Acum sunt aici, și simt că mi se întâmplă încă o dată, Regina dispare și împreună cu ea se pierde un echilibru și un standard înalt care se reflecta și în viața mea, un umil imigrant.
Am văzut momentul anunțului la BBC News. E greu să spui unei națiuni că Regina ei a murit. E în privirea lui Huw Edwards nu numai conștientizarea pierderii, nu numai gravitatea momentului, cât tristețea lui individuală de britanic.
E nevoie să ne raportăm la Regină, la un asemenea model de datorie onorată până în ultima clipă, de demnitate și caracter, că poate astfel, fiecare, va putea aplica pe peticul lui de existență aceleași repere înalte.
Și atunci, lumea în care trăim nu va mai fi un spațiu al ignoranței, incertitudinii și intoleranței ci un loc unde știm că atât eu, cât și tu, suntem bine veniți, și aducem o contribuție valoroasă la bunul mers al lumii, oriunde ne-am afla.
Rest in Peace, Queen Elizabeth II 
Thank you for everything you did for us.
