Iată-ne așadar în Ziua de Crăciun! Începem perioada în care riscăm să scăpăm din mână lucrurile pe care le-am ținut în echilibru tot anul; numarul kilogramelor în plus; nevoia acută de dulce; distanțarea fața de aragaz respectată cu strictețe; numarul paharelor amețite pe lună, chestii din astea cu care încerci să stai brav, dârz și drept tot anul.
Eeeei și vine o zi când zici: -Noo, hai că vine Crăciunul, ce luăm, ce pregătim, sarmale evident, eheee dar parcă mai merge ceva, cozonac, o placintă, o prajitură, carne. Cadouri, cam câte cadouri? Și apar listele, scrii și tot scrii, pâna realizezi de fapt ce bine erai tu în octombrie, cumpărăturile nu intrau în febră cu convulsii, niciun bătrânel respectabil nu se apuca de Ho! Ho! Ho!, erai mai creativ când îți amenințai copiii, nu te limitai doar la “Lasă c-o să vedeți voi când n-o să vă aducă nimic Moșul! Băi frate, octombrie viață!
Decembrie în schimb, nu-ți lasă un minut de libertate.
De abia se luminase de ziuă, în prima zi de decembrie și eram la volan în drum spre școala copilului, într-unul din cele 2,3 drumuri făcute săptămânal din plăcerea obligatorie de-a nu se înregistra cu o detenție din cauză de întârziere. Pentru că d-l Goe n-a murit, el trăiește în toți școlarii, dar în special în cei “punctuali”, cum știu eu vreo doi.
Și cum conduceam eu așa, cu gândul la somn, îmbracată în costumul de gală, pijamaua, halatul și evident în papuci, pentru ca outfit ul nu-mi permitea cizme, eei cum conduceam eu așa îmi vine ideea să deschid radioul. Era prima zi din decembrie, da?
‘Oh, I got red lights all around,
I’m driving home for Christmas, yeah’
Poftim! încep să turui. Au început cu cântecele de Crăciun, acum nu mai auzi altceva pe radio. Și nu mă leg de versuri neăparat, dar stilul ăsta de acorduri pop rococo cum s-o numi el, să-l auzi în fiecare zi, știi tu cum e să stai 8 ore cu muzica asta în cap? Anul trecut numai așa au ținut-o până la Craciun. Ajunseseră unii să facă analiză pe text din versurile de Crăciun. Și iată că trebuie s-o luăm de la capăt acum, da?
Da, mami, înțeleg! De 3 minute de când ai dat drumul la radio, ai oprit la semafor pe culoarea verde, ai strigat ceva cu ‘Da, bine că iar ați început!’, mi-ai spus că muzica asta îți spală creierul.
Da, știi ce cred eu mami? Cred că din pacate, la tine treaba asta a început încă de anul trecut, zise ea cu o sclipire jucăușă în ochiul dinspre mine. Așa se vede de pe partea mea mami, așa se vede!
Mă uit la ea și încep să râd până aproape rămân fără aer.
Stă calmă pe scaunul din stânga mea, cu un mic surâs în colțul buzelor.
Când reușesc să trag suficient de mult aer în plămâni îi strig încă râzând: – Shut up! Daca vrei să te mai duc vreodată la școală!
Și, toată luna decembrie, în fiecare zi, cineva a condus mașina de cel puțin 5 ori pe zi, ca să ajungă acasă pentru Craciun,
I’m driving home for Christmas,
altcineva i-a amintit cuiva de alte 7 ori pe zi cum i-a dăruit inima Crăciunul trecut, deși la cât de vechi e cântecul ăsta se pare că în fiecare an dă inima altcuiva, altfel cum să cante în fiecare an
Last Christmas, I gave you my heart.
Apoi vin niște băieți care se roagă de cineva de alte 5-6 ori pe zi, să nu plece ca n-ar suporta durerea, să mai stea încă o zi, din astea. Pe ei îi accept cât de cât pentru că-i cunosc de când știam 3 cuvinte în engleză iar another nu era printre ele.
Baby if you’ve got to go away
Don’t think I could take the pain (Stay)
Won’t you stay another day? (Stay now)
(Stay) Oh don’t leave me alone like this
Cam așa! Și vine o zi când muzica, reclama, presiunea copiilor, strada și ce-o mai fi, încep să prindă viață și te trezești că cineva sună la ușă și alergi să-i deschizi.
– Bună dimineața, doamnă, sunt Spirit Craciun și am venit să locuiesc aici până pe 27 decembrie, cu posibilitate de prelungire până pe 2-3 ianuarie, dacă nu găsesc ceva mai bun.
Aaa, mă scuzați am uitat să vă spun, reprezint compania “Cardul zero barat”. Va rog vedeți-vă de treburi, nu vă formalizați, simțiți-vă ca acasă doamnă!
Și te auzi zicând, ei nu se poate să nu luăm, doar e Crăciunul! Cum să pui numai niște amărate de căști wireless sub brad, trebuie mai mult. Păi n-ai zis că asta își dorește? Da, dar e prea puțin și cutia e prea mică. Bine, le luăm și niște lego. Nici nu știu, am senzația că sunt la o respirație de a se despărți de lego, zău așa, mi-e și teamă că încep creațiile alea de pe dulap să dezvolte teama de abandon și să se lamenteze pe aici. Nu știu, gândește-te la ceva, mai întreabă-i și tu discret, studiază un pic piața.
Poate le fac o surpriză mare, una grandioasă, de neuitat.
Le cumpăr carți, multe cărți, numai cărți, în română, în engleză, să fie.
Tu vrei să strici Crăciunul tuturor?
Ho!Ho!Ho!
Da, am luat lego, caști, cărți, niște jocuri, un parfum pentru mine, o oală pentru ciorbă, mi-a luat soțul una atât de mare că mă gândesc să-mi deschid o ciorbărie. Și mâncare, să avem mâncare! Am gătit non-stop, până la ore mici din noapte, am curățat bucătăria de cel puțin 5 ori pe zi și iar am gătit, de trei zile toată lumea mănâncă te miri ce, că eu sunt ocupată să gătesc pentru Crăciun.
Și să decorez, că m-a prins și febra decoratului de când s-a mutat Spirit Crăciun la noi.
Acum, îmi doresc ca între toate acestea, să găsesc loc pentru ceea ce contează cu adevărat, pentru un gând și o faptă bună, pentru mulțumire și recunoștință, pentru comemorare și aducere aminte, pentru pace și senin în minte și inimă, pentru celebrarea nașterii și-a vieții.
De fapt, fără toate acestea, ce gust mai are mâncarea, ce bucurie ne mai așteaptă în cadouri?
Vă doresc să fiți fericiți în inimă, până molipsiți și Crăciunul, să devină și el cu adevarat fericit!
