Cum este ca o țară să-ți devină acasă, dar tu să nu locuieşti în ea, ci ea să te locuiască? Belgia.
Soțul meu a făcut un xls pentru călătoria în România, pe zile: o să fim în ziua X, o să facem în ziua Y, am plătit avansuri, am rezervat locuri. O să fim. Am întârziat 7 zile, am rămas în Belgia, forțat.
Pentru că dacă e joi, e Belgia şi e momentul să-ți întâlneşti AVC ul, accidentul vascular, stroke să-i zicem, ca să-i dăm un nume, deşi n-ar merita.
Acel moment când am strigat Marc şi nimeni nu mi-a răspuns, când mâna dreaptă tot îi cadea pe alături, acel moment mi-a adus o sclipire metalică în privire, de care sper că voi scăpa într-o zi.
Am descoperit lucruri neştiute, am văzut că pot să urlu, că strig ajutor în română pe o stradă din Leuven, AJUTOR!
Că trec pe engleză la comandă, că ordon oamenilor pe stradă să sune la ambulanță, şi ei o fac, că după nici un minut îi verific dacă au făcut-o.
Că iar urlu, că renunț s-o mai fac, tot ca la comandă, când cineva îmi spune în engleză că nu-l ajut aşa.
Am constatat că am o grijă, nu ştiu din ce instinct venită, să nu rămân cu sentimentul că n-am spus ce trebuia când viața s-a redus la 2-3 minute.
Şi-am bifat tot, de la ‘Stai cu mine!’, ‘Nu mă lăsa singură!’, ‘Am nevoie de tine!’ până la Te iubesc!
Apoi a început vria de după, a venit Ambulanța, Poliția, am văzut ochii lui Marc când au urcat targa în ambulanță, ochii, atât.
Şi am rămas în stradă, cu doi copii care se comportau nefiresc de calm, cu o maşină avariată, cu 2 politişti, cu un belgian care mi-a înlocuit roata dreapta-față cu rezerva, alții care au adus copiilor sucuri, care i-au dus în casa lor la toaletă, atunci când i-am rugat.
Am dat acte, am vorbit la telefon cu ambulanța, cu spitalul, cu cine mi-a dat politista să vorbesc, am răspuns la întrebări, mi-am îmbrățişat copiii, într-o nesiguranță de care eram vag conştientă.
Ce faci când într-o secundă viaţa nu mai vrea nimic de la tine, cel care te-ai construit până atunci şi te trezeşti că vrea să vadă ce eşti capabil să faci în clipa de fața, la secundă.
Că nu mai ai trecut sau viitor şi tot ce contează e numai dacă reuşesti să învingi prezentul, care te loveşte fix în față.
Ce faci?
Răspunsul este, treci pe modul supraviețuire şi faci ce este nevoie să faci. Vorbeşti calm, răspunzi la întrebări, laşi oamenii să te ajute, ai grijă de copii, te organizezi în toată dezordinea şi mai ales nu disperi, nu-ți dai voie să disperi.
Chiar dacă e foarte uşor s-o faci, nu disperi!
Nici în clipa de coşmar, nici în noaptea ce stă să înceapă, într-un oraş străin, într-un hotel găsit de poliție.
Am spus făra ezitare că pot conduce mașina noastră, deşi era una pe care n-o mai condusesem. Am învățat s-o stăpânesc în spatele maşinii de poliție care m-a condus la hotel şi care a întrerupt de două ori circulația pentru mine.
Am descoperit oameni. În cei doi polițişti, în cele două doamne cu bicicletele în fața cărora m-am aşezat şi le-am strigat AJUTOR în română, în belgianul care s-a oferit să-mi pună roata de rezervă. M-am îmbrațişat în stradă cu tânăra negresă al cărui Van l-a avariat Marc.
Am găsit oameni peste tot în Leuven, la spital, asistentele, doctorii, au vorbit cu mine în vizite sau la telefon ca şi cum numai problema mea exista pe lume. Au avut timp, inclusiv să pună desenul lui Tudor pe peretele din salon. Pentru tati. Aşa a simțit o asistentă să facă când i-a văzut desenul.
În următoarele zile, am facut vizite la spital, am schimbat 3 cazări, am făcut cumpărături la Carrefour, am dus copiii la McDonald’s, am locuit în Leuven ca acasă, am re-născut cu toţii în Leuven.
Dacă mă vei întreba de unde sunt, o să-ți spun că sunt din România dar în 2021 m-am născut puțin şi în Belgia, la Leuven.
Ca urmare voi sărbători în fiecare an 21 Iulie oriunde mă voi afla, voi ține cu Belgia când o să joace cu orice țară, mai puţin România, voi trimite din când în când un gând bun către Leuven şi mă voi întoarce în el, ca acasă.
Acum suntem in România, am ajuns după 11 zile de când am plecat din Anglia. Suntem bine, surpinzător de bine, pentru ceea ce am trăit.
Mulțumesc, Belgia! Mulțumesc, Leuven! Ne-ați dăruit încă o viaţă de trăit.
Sunteți atât de umani, într-un sistem bazat pe reguli, perfect functional
