Am o mirare plină de admirație când îmi văd copilul cât de firesc se mișcă printre oameni, adulți, copii.
Este pur și simplu de acolo, indiferent unde s-ar afla, și nu stă să se întrebe, să mă duc, să nu mă duc, dar dacă?
Vine și cere voie, pot să mă duc la vecini că au făcut un foc de Bonfire, vreau să merg și eu. Ok, du-te, îi zic!
În două minute sună la ușă vecina, cea cu focul în curte. Tudor e fiul tău? Da, zic. Vreau să știu dacă e alergic la fum sau la mâncare, la ceva? E ok zic, nu e alergic la nimic. Poate să stea cu noi dar voiam să mă asigur că e bine. Mulțumesc foarte mult.
După vreo oră vine și Tudor până acasă să ia ceva pentru foc, cartoane, orice e bun de pus pe foc și începe să care la vecini.
Îi deschid poarta și rămân în stradă, e întâmpinat acolo cu aplauze.
După o altă jumătate de oră vine cu o bancnotă de 5 lire câștigată pentru că a cărat la foc lemne din curtea altui vecin. Și-mi spune că mâine dimineață poate să mai câștige 20£ dacă se duce să facă curat după foc.
După un timp un vecin îl aduce acasă și-mi zice cu un zâmbet, l-am adus pe Tudor că am rămas mai mult adulții la foc.
Bine, mulțumesc!
Văd că ți-ai făcut prieteni îi zic lui Tudor. Da, zice el și să știi că pentru mâine am stabilit la 25£, nu la 20£, că e muncă multă să faci curat după un asemenea foc.
Le-am zic că, Tudor Vornicu, e nume românesc, și de asta ei nu-l prea pot pronunța și să vezi ce, m-a auzit vorbind un român, care apoi toată seara a vorbit cu mine românește. Așa că, am găsit și un român acolo.
Bravo, Tudor! Ai făcut într-o seară cât n-am făcut eu în 2 ani jumătate. Ești un fenomen.
Și mi-am amintit că săptămâna asta am fost cu Tudor la un review la școala și profesoara mi-a zis că Tudor este amazing și că ea iubește asta, dar lui Tudor îi place să arate cât e el de amazing oricând, la jumătatea orei, în plin proces de predare, dacă are o idee despre ce se discută acolo, el trebuie să show & tell.
Apoi am întrebat cum se poartă cu alți copii și mi-a spus că e primul care împarte dreptatea printre copii și i-a apărarea celor mai mici.
Pe stradă la întoarcere i-am povestit despre școală. Școala trebuie să se ocupe de toți copiii și tu care cred că ești un tip generos vei lăsa școala să-și facă treaba, îți vei aduce aminte să ai răbdare să vorbească și ceilalți copii, să permiți profesoarei să predea, chiar dacă vei avea timpi morți și te vei plictisi.
Pentru că, vezi tu, chiar dacă ești un tip amazing, în viață, fără bunătate și generozitate nu vei fi niciodată complet.
Apoi mi-am dat seama că tocmai l-am îndepărtat de visul de-a deveni milionar în dolari, cum zicea el până pe la vreo 8 ani.
Cum să-i spui unui copil, fii amazing numai în pauza de prânz? N-ai cum. Noroc că acasă nu simte prea des nevoia de a arăta cât este el de minunat, pentru că acasă e zona lui securizată de admirație, liniște și iubire și nu are nevoie să fie “showman”.
De la Tudor învăț foarte multe lecții, dar oricât de mult aș învăța, foarte puțin pot aplica, pentru că pur și simplu nu sunt ca el.
Și atunci mă întreb, cât este educație și cât este șansa ca rotația planetelor, universul ori dumnezeirea, să aducă în dar steaua norocoasă fix la ziua ta?
Ori este numai determinarea ta de a negocia cu viața până la ultimele 5 lire? 
