La al doilea copil, nu mai ești atât de atent la toate schimbările și el crește mai liber și poate mai fericit, pentru că nimeni nu se mai cramponează ca totul să fie perfect.
Acum 11 ani, la spitalul Elias din București era o asistentă șefă care cred că văzuse mii de copii. Când mă ducem la Tudor, nici nu apucam să zic ceva, că ea striga la alta:
– Adu-l pe frumosul de Vornicu!
Și-mi tot ziceam: – Măi frate, dacă femeia asta zice că e frumos, apoi chiar că e!
Mai târziu, am văzut că are așa o carismă, așa o dezinvoltură de a fi el, oriunde și cu oricine, încât mi-am zis:
– Orice ai face, să nu care cumva să strici chestia asta!
Și până astăzi, tot după această regulă mă ghidez.
Mi-a rămas în minte o întrebare dintr-un podcast:
– Ție cine ți-a spus de cele mai multe ori te iubesc?
La mine e ușor, Tudor mi-a spus.
Pentru că el îmi spune, te iubesc, când pleacă la școală, când se întoarce, când merge la culcare, când nu găsește alte cuvinte să exprime ce simte, când îi gătesc ceva ce-i place, când e fericit, când e trist, când ne îmbrățișăm etc.
Acum, aștept să i se întâmple și lui preadolescența, între timp îmi fac mâna cu soră-sa, mai mare cu 2 ani. El încercă câteodată s-o copieze, mai o ușă trântită, mai un strigăt, dar sună atât de fals față de original, încât îi spun:
– Măi Tudor, actoria asta nu e o chestie așa de simplă, trebuie să fii autentic, în plus, în casa asta numai una poate să fie drama queen, ok?
Când Ruxi avea 6 luni, mi-am dorit al doilea copil, din grijă și dragoste pentru ea.
Nu-mi închipuiam c-o să se întâmple să primesc în dar, un om atât de ușor de iubit.
Dacă cu Ruxi am același fel de umor și ne hăhăim la glumele noastre, pe care uneori numai noi le înțelegem, cu Tudor am același fel de-a exprima iubirea.
La mulți ani Tudor, să ne fie mereu bine! 
