Sunt cel mai prost elev de la școala online. Din ianuarie tot mi se “transmite în cască” că nu eu sunt elevul și tot nu înțeleg. Cum nu sunt eu elevul? Eu pornesc dimineața Microsoft teams pe două laptop-uri, eu trezesc toți elevii, eu sunt cu un ochi la anul 7 şi altul la anul 4. Rătăcită între două școli online.
M-am îmbolnăvit încă de anul trecut, am sindrom acut de școală online. Numai că, până în ianuarie 2021, fiind în Anglia, am fost asimptomatic. Între timp prezint toate simptomele, îmi crește brusc temperatura când apăs Join, urechile îmi vâjâie de la efortul de a nu-mi scăpa vreun cuvânt, ochii nu mai focusează pe link-uri, am permanent senzația că mi-a scăpat ceva, un fel de paranoia incipientă.
Am zile când întreb din 10 în 10 minute, tu realizezi că ești la școală acum?
– Mami, m-ai tot întrebat asta, mami!
– Și așa faci tu la școală? Ce tot te scarpini pe spate? Parcă ești Baloo din Cartea Junglei! Lasă camera off până termini cu scărpinatul ăsta!
– Bun, ce a mai zis între timp? Nu știm. Good.
Din păcate sindromul şcoala online e contagios, se ia cu ușurința, poţi să-l ai şi tu, depinde cât de expus eşti.
Şcoala online în Anglia e ca o brioşă viu colorată, servită alături de un baton din ciocolată şi 10 linguri de îngheţată din toate aromele care-ţi plac. Te apropii entuziast cu linguriţa de bolul mult visat şi vezi că brioşei îi lipseşte glazura, batonul de ciocolată este gol pe dinăuntru iar îngheţata este de mult topită.
Deşi orele urmează orarul obişnuit, constaţi că, ori au o lentoare în desfăşurare, aşteptând să focuseze toţi, ori se fac cu viteza luminii. Dacă trece raza de lumină prin câmpul tău vizual, bine, daca nu, asta e.
Este greu în online să ţi se explice ce şi cum. Şcoala este şi un schimb de idei, care se nasc în dialogul dintre profesor şi elev, ori în online e dificil şi să iniţiezi un dialog, dar să-l mai şi susţii.
Când ai cât de cât interes pentru ce ţi s-a spus şi vezi că n-ai înţeles, ce faci?
Dacă eşti mai mare probabil că te descurci singur, căutând pe Net. Dacă eşti la ‘primary’ sau ‘secondary’ te uiţi în jur formal, pentru că ştii bine spre cine te îndrepţi. De obicei spre mama, ea e mereu de pază la hotare.
Si mamele musai ştiu, deschid link-uri, caută pe Google, urmăresc video-uri cu metode matematice pe care nu le-au făcut în şcoala lor sau se sfătuiesc între ele pe grupuri, forumuri etc.
Ai despre Erik the Red, no problem, sau ai de găsit 10 cuvinte care încep cu “en”, ori la Spanish nu ştii ce înseamnă “tengo”, ai de scris despre Sherlock Holmes, n-are cine să-ţi laude proiectul la Computer Science, nu ţi-e clar cu multiplicarea fracţiilor?
Nu-ţi face griji, ai o mamă şi asta de cele mai multe ori, e de ajuns.
Sigur în unele case sunt şi taţi care fac de permanenţa la şcoala online, ceea ce e foarte bine. Nu este cazul la mine. Şi nu, nu scriu aici ca să transmit vreun mesaj subtil soţului meu, am transmis toate mesajele, inclusiv cele cu fumigene scoase demonstrativ pe nări, n-a contat. Va citi aici, va zâmbi şi va zice că eu mă descurc mai bine cu copiii, o super metodă de a spune, nu.
Încă puţin şi vine 8 Martie, în Anglia începe şcoala offline. De 8 Martie ăsta nu vreau nici flori, nici cadou, doar un pic de soare dac-ar fi, să pot la ora 9 precis, să ies la aer, să beau cafeaua din ceaşca ‘regală’ albastru cu auriu, încet, precum în reluare, să mă uit cum trece un nor, să aud cum zumzăie o insectă şi liniştea să înceapă să se simtă acasă între neuronii mei, cei doi, rămaşi intacţi.
Am fost impresionată când mi-au mulţumit de la şcoală pentru suportul oferit. La fel mulţumesc şi eu profesorilor şi felicit toţi părinţii pentru nemărginita răbdare.
O să trecem peste toate, dacă putem şcoală online, putem foarte multe.
Şi cât timp copiii reuşesc să transmită bucuria din ecran în ecran, sigur va fi bine.
@captura de ecran din bucuria chat ului anului 4
