Nu sunt fan mâncare dar petrec o mare parte din zi, din fiecare zi, în bucătarie gătind, pentru că în unele aspecte Universul ştie numai de psihologia inversă.
Sunt fan prajituri dar nu fac des, că îngraşă, că nu mai am chef, că aluatul nu aderă cum trebuie la blatul englezesc, că nu găsesc drojdie când vreau, că mai bine stau.
Oricum nu mă ştiu stând pur şi simplu, chiar şi când stau, stau activ, citesc de exemplu, stau, dar nu pierd timpul stând.
Mă mir şi eu de aşa tâmpenie, singură îmi dau teme imposibile, mă cert apoi că n-am făcut tot, singură înghesui prea multe într-o zi.
Mi-am luat o agendă Things to do Today, dar dacă te uiţi pe ea, te cruceşti. Sunt zile când acolo sunt scrise ore, programări dar şi curățenie, pus la spălat, ciorbă, spanac, nu pentru c-aş uita să le fac, dar simt o plăcere nebună să am multe de tăiat de pe listă, le tai cu cel mai ascuțit vârf, uneori şi cu două linii.
Într-o zi a apărut în agendă Thai Red chichen soup, că poate e timpul să mâncăm englezeşte, à la Jamie Oliver. Cartea lui, 5 Ingredients, mi-a sărit în față, n-o puteam rata.
Pe Jamie îl ştiu de când era mic, neînsurat, fără copii şi avea cel mai ciufulit blond zâmbet, cea mai sâsâită engleză şi cea mai normală bucătarie, aşa ca a mea când se umple toată cu te miri ce e nevoie în focurile creației culinare.
Mi-am spus că dacă vreau s-o trec pe englezeşte cu băiatul ăsta merg la sigur, plus că cinci ingrediente găsesc, n-o fi greu.
Şi apoi mă visam gătind în 30 de minute ceva, ca într-o filmare, easy-peasy, să toc ceva grosier dar de-o mare finețe, să arunc totul într-o tigaie care nici nu le fierbe, nici nu le prăjeşte, să întind un aluat într-o ploaie de faină, să fac pachețele, rulouri, ce-o mai ieşi, umplute cu ce-am avut în tigaie şi pac, le scot din cuptor rumenite exact cum îți iese bronzul după 10 zile la Mamaia unde ai plătit o caruță de bani şi nu vrei să recunoşti că te-ai cam ars.
În fine, acesta e filmul din capul meu şi n-are legătură cu supa thai red pe care într-un moment de ‘mare inspirație’ am hotărât s-o prepar.
Am sacrificat un pui de fermă, bio, nu orice făcătură, am luat thai red curry paste, cam rose mi s-a părut, dar altul n-am găsit, cu toate că am făcut poză la pagina cu rețeta şi am comparat red ul de Tesco cu red ul din poză, mi-a părut cam decolorat cel de la raft, dar ca românu’ mi-am spus că merge şi aşa.
Pe acelaşi principiu am cumpărat şi laptele de cocos la cutie, nu la conservă, cât despre dovlecel, am luat un bostan, mult mai potrivit să stea decor la fereastră decât să plutească în supă. Important este că dacă Jamie a scris 5 ingrediente, le-am avut pe toate, inclusiv coriandru chiar dacă sunt certată cu el de când i-am pus semințele într-un ghiveci şi a dormit pe el sub plapuma de pământ, deşi l-am strigat, l-am înecat. Nimic.
După părerea mea coriandru e un pătrunjel stropit din greşeală cu benzină, atât.
Bun, având toate ingredientele, am pornit la facere, am curățat bostanul de coajă şi semințe, o chestie care mă plictiseşte până la enervare, dar când faci ceva nou, te cuprinde aşa un entuziasm prostesc!
Apoi am rugat puiul să-şi găsească o poziție confortabilă şi l-am învelit în cubulețe de bostan, mă rog, căramizi mai mici, cine are răbdare de cubulețe?
I-am dat să bea tot laptele de cocos, că sunt dintre cei crescuți cu “Mănâncă tot din farfurie!”
Am umblat la borcanul thai şi am pus jumătate, am gustat şi părea cam piperat, dar ăsta e un amănunt fără importanță.
Pe masură ce fierbea am avut o revelație, asta e o supă pe care dacă o acceptă Sasha, cațelul, se cheamă că am noroc.
Şi chiar aşa a fost.
Nimeni nu s-a atins de ea, deşi i-am făcut o prezentare verbală şi vizuală, de mare clasă.
Până şi Sasha s-a mulţumit numai cu puiul, deşi câteodată o face pe vegetariana, acum nici nu s-a obosit să miroasă zeama galbenă de invidie.
Bun, iar nu avem mâncare gătită, deci mâine o iau de la capăt.
Come back to Romanian food! Şi ce nebunie ar fi fost puiul ăla la cuptor, pe un pat de legume şi doi trei căței de usturoi lăsați fără lesă, să alerge de nebuni prin tavă.
Dacă sunteţi prieteni apropiaţi cu Jamie, Gordon sau Paul poate îmi spuneți şi mie de unde să încep aventura English food că stau bine la perseverență, adică pot persevera şi unde nu este talent şi nici speranță. Cum nu ştiți care Paul? Paul Hollywood, blue eyes, mai degrabă cu look de actor in the leading role decât chef la stove.
Şi totuşi, vine un moment când Universul îți trimite ceea ce aştepti de-o viață, în această seară la mine a trimis mai multe deodată.
Cum e posibil ca în timp ce copiii stau sub o păturică şi Ruxi îi citeşte lui Tudor, din proprie inițiativă, dintr-o carte, din aia pe stil vechi, cu pagini, în bucătărie Marc pregătește cina, peşte cu legume la cuptor şi sos de usturoi? Cum e posibil?
Am deschis uşa şi am strigat tare în curte: – Hei, îți mulţumesc!
Am revenit în casă şi tot nu-mi venea a crede, aşa că am ieşit din nou şi am strigat: – Sunt fericită, auzi, fe-ri-ci-tă!
Asta ca să rețină că am apreciat şi să nu mai lase să treacă alți 100 de ani până la altă surpriză.
Vecinii englezi, politicoşi, au tratat totul cu no comment.
