Era o zi potrivită să scriu despre Halloween, despre ‘spiders’ din plastic care mi-au invadat casa, încât am ajuns să-i găsesc şi pe chiuveta din baie, despre rola portocalie pe care scrie ‘Caution: Enter if you dare’, care ne-a mutat instant într-o zonă ‘pericol’, unde se desfășoară în forţă exerciţii de integrare în comunitatea englezească.
Aş scrie despre Tudor, care are mândria să-şi facă singur un constum din carton pictat, pentru că viziunea lui despre Halloween este în afara comercialului.
Tudor a împărţit bomboane în formă de păianjeni, dovleci şi diverse creaturi, până a golit coşul şi apoi cu seninătate deschidea ușa şi spunea cu accentul lui mai mult americănesc decât british, învăţat de pe YouTube, ‘Sorry, we don’t have any more candy’, până i-a venit ideea să pună un afiş pe uşă cu ceea ce spunea.
Era o zi potrivită să scriu numai despre vampiri, bandaje însângerate şi diverse spaime, era o zi potrivită pentru toate acestea daca aş locui 100 % în Anglia, dar fie vorba între noi, eu încă locuiesc într-un procent considerabil în România.
Că altfel nu m-ar afecta ne-mersul lucrurilor de acolo.
Altfel n-aş avea sindromul dezamăgire acută însoţită de convulsii şi stari de greaţă.
Cred că noi, cei plecaţi de nevoie pe coclauri englezeşti, nemţeşti, italiene, spaniole, franţuzeşti sau oriunde ne-am afla în lume, locuim de fapt mai mult în România decât însuşi preşedintele ei.
Că nu-mi pot explica cum de eu, care am un teren de golf la 2 minute de casă, nu sunt încă un jucător.
Adicătelea mie ce-mi lipseşte, doar e un sport ‘deloc exclusivist’ în România, care permite tuturor să petreacă timp de calitate în natură.
Iar eu care în ‘countyside’ la mine chiar am frumuseţe de teren la doi paşi, nimic.
Ca urmare e 1-0 pentru preşedinte, din cauza faptului că eu atunci când spun golf mă gândesc mai întâi la Golful Persic.
Şi jucăm în continuare, recunosc am şi tendința naturală de a amâna lucrurile, procrastinez, ca să sune mai interesant, adică mai e şi mâine o zi, sigur fac asta mâine şi de mâine, poimâine. Aş amâna şi jobul englezesc dacă aş putea, dar tot nu-mi ies lucrurile aşa de bine precum preşedintelui, pentru ca la el orice măsură care se impune a fi aplicată imediat, începe de fapt de luni, săptămâna viitoare, că de fapt, ce urgenţă aveţi? 2-0
Și mă bântuie, în plin Halloween, albul ‘stafiilor’ recent vizualizate în Egipt, în vizita de stat de la piramide.
E atâta încredere, linişte şi prosperitate în România, încât îţi vine să celebrezi viaţa în alb, culoare a purităţii şi adevărului, când de fapt am pierdut de mult orice urmă de claritate şi Adevărul e şi el un imigrant. 3-0
Dar sunt tot eu, cea care de două ori l-am votat, că mă şi întreb dacă aşa de greu învăţ ceva?
În 2014 am mobilizat la vot toată scara de bloc din Bucureşti. Am tipărit un îndem emoţionant, care fie vorba între noi, acum cred că mi-ar suna patetic. Dar cine a pus foi A4, ca un ilegalist, la 2 noaptea, deşi le-am semnat cu nume, prenume și număr de apartament? Cine? Eu.
Acum nu mai pot decât să sper, să nu ajungem o ţară de ‘zombies’ care trăieşte un perpetuum Halloween.
Încă sper.
+19
