În ce buzunar îți mai încape România?
Unde o păstrezi când ești departe de ea? Cât timp mai acorzi României când diminețile te găsesc în alte zări, când oboseala zilei te păstrează ancorat în realitatea altui spațiu, când serile nu-ți sunt răgaz pentru nimic?
Unde îți mai încape România?
Ce flash uri ai cu România când convorbirea telefonică te mută rapid 3000 km spre răsărit?
Ești acolo în spațiul României, în realitatea ei, respiri și trăiești aerul României începând cu “A ul” primordial al lui “Alo!”. Ești acolo.
Și totodată ești aici, aici, unde ți-ai mutat visele, speranțele, și-ți duci la îndeplinire planurile.
Când alegi să pleci din țara ta, alegi de fapt să traiești cu o bucată de inima mereu altundeva.
Și ești bine între timp, chiar ești, multe luni, poate un an, până într-o zi, când de niciunde te vizitează nostalgia. S-a insinuat poate în schimbul de vorbe cu cineva, “ce faci?”, “când ai concediu?”, “unde te duci?”, “mă duc acasă”, “plec în țară”.
Plec în țară, sună ca și cum acolo unde te afli, nu e o țară.
Oriunde te-ai alfa e o țară, dar niciuna nu e acea țară.
Dacă ar citi mama ce scriu aici s-ar îngrijora, că nu sunt bine, când de fapt chiar sunt, dar nostalgia e dorul ce se ivește într-un moment de gol, și e bine s-o lași să te viziteze dacă vrea.
Ca să-ți de-a voie în restul timpului să te poți bucura. Ca să te lase în pace când duci la îndeplinire proiecte, când ai examene, când dai startul la lucruri noi, când schimbi jobul, când ești ocupat cu supraviețuitul în jurul unui alt acasă.
Nostalgia e greu de definit, mai degrabă o simți. Uneori îți trimite tot aerul direct în
stomac și pentru că te ia prin surprindere, îl expiri repede, cu un ușor șuierat și-o mișcare din inerție. O tresărire de umeri.
Nostalgia e în privirea pe care o arunci pe cer ca să vezi ca a apărut luna, și în gândul că și la București se vede aceeași lună.
Apoi, mai rămâne puțin suspendată în privirea care coboară pe pământ, aici, pe locul unde ți-ai plantat și-ți îngrijești florile.
Pentru ca o secundă mai târziu să dispară, și să fii din nou tu, cel mereu pregătit să-și împlinească visele, cel care și-a făcut din alte zări, acasă.
