A doua zi de când am ajuns în Anglia, am închiriat o casă. Când ai copii nu-ți poți permite să stai prin diverse locuri, trebuie să le oferi o stabilitate, undeva. Pare neverosimil, dar așa ne-am gândit de acasă că trebuie să facem și am reușit.
Este posibil să reuşeşti tot ce-ți propui, uneori poți singur, dar de cele mai multe ori ai nevoie de ajutor.
– Nu am Om, spunea într-un discurs la Tedx, Vlad Voiculescu, nu am Om!
Și mi-am adus aminte că-mi auzeam deseori părinții spunând: vreau să fac un control medical, ai un om la Cantacuzino; nu rezolv cu televizorul color, n-ai și tu pe cineva; vreau să-mi meargă copiii la facultate, dă-mi și mie un profesor universitar pentru meditații.
Chiar pentru lucrurile de bază înainte de ’89 trebuia să ai om, la carne, la brânză, la zahăr și ulei, trebuia să ai pe cineva sa-ți țină rândul, era o rețea a supraviețuirii din care toți, adulți și copii, am făcut parte.
La fel este și acum, numai că acum zicem: Am de făcut revizia la mașină, îmi poți recomanda un mecanic? Vreau să mă mut în Anglia, cunoști pe cineva care m-ar putea ajuta?
Dar pentru părinții noștri a rămas la fel, n-am om să mă ajute cu lemnele, stau cu ele în curte că nu găsesc om, nu găsesc oameni să culeagă porumbul, le dau 50/60/70 lei /zi, mâncare, cafea, țigări, țuică la discreție, dar oamenii nu mai vor să muncească, n-am om la vie. N-am Om!
Așa de mult contează să ai Om. Și noi am avut. Mulțumim Mădălin, pentru tot!
Mădălin este un Om. Nu puteam să locuim la el în prima noapte, doi adulți și doi copii, era prea mult. Dar soțul meu a locuit la el când a venit pentru Nino (National Insurance Number), fără de care nu poți lucra.
Și când ai Om, el te recomandă mai departe, așa am ajuns să ne cunoască la agenție, Mădălin l-a prezentat pe soțul meu acolo. Am urmărit postări cu case pe pagina agenției, câteva luni până să plecăm din România, chiar am vorbit la telefon, când vedeam o casă care ne plăcea. Ne-am gândit să plătim din țară, să închiriem fără să o vedem, dar cu o lună înainte de plecare, nu au mai avut postări noi. Nu știu cum este în alte zone, dar în zona noastră există o agenție care închiriază fără un istoric de 6 luni, românilor în special, dacă te recomandă cineva, deci din nou dacă ai Om. Cu aceasta agenție am ținut noi legătura.
Casa pe care am închiriat-o a doua zi de Anglia, au postat-o cât noi eram pe drum, am văzut-o în seara în care locuiam la Rosemary. Soțul meu m-a întrebat ce părere am, ce părere să am? Am văzut o bucătărie mare și gata, în mintea mea am închiriat-o pe loc. Am scris seara la agenție și a doua zi, până la prânz aveam casa. Am luat decizia atât de repede și pentru că nu mai văzusem postări noi în ultima lună, deci ce puteam să mai așteptăm?
Restul au fost amănunte, unele s-au întâmplat să fie deranjante, dar tot amănunte.
Când am ajuns în Anglia în prima dimineață, am mers și la altă agenție, a unui român, i-am spus că acum am sosit, că avem nevoie de casă, eram și cu copiii, a zis că ne sună, never ever nu ne-a sunat. Era normal să procedeze așa, nu ne cunoștea, eram chiar veniți de pe stradă.
Cred că mamele nu se gândesc de multe ori când e vorba să-și asigure puii undeva. Cu ceva “magie” fac acasă dintr-o banală casă, un tablou, un lampadar, o floare, o ramă foto, trei cărți pe o etajeră, sau pictează împreună cu copiii faianța din baie.
Casa capătă contur și-ți devine cămin când ți-o umpli cu bucurie, cu râsete, cu veselie. E drept că la mine acasă uneori crește brusc nivelul de bucurie, că mă trezesc cu bucuria că-mi bubuie în urechi, că strigă la mine, că deschide toate device-urile deodată și urlă în difuzoare, că bucuria joacă Minecraft în living, urmărește un meci de tenis în bucătărie sau cântă afon în baie.
Nu-i nimic, îmi spun. Lasă bucuria să trăiască în bună pace, nu-i nimic că ai pierdut gândul ăla care părea inteligent, ăla de l-ai gândit pe jumatate când te-a întrerupt bucuria din living, nu-i nimic, o să se întoarcă el, azi, mâine, niciodată.
Pentru mine bucuria și oamenii au fost mereu un întreg. Acum nici nu știu dacă i-am mulțumit cu subiect și predicat lui Mădălin, cred că i-am mulțumit, pentru că mereu o fac, dar cât cântărește un mulțumesc?
Uneori cineva face un gest atât de important pentru tine, că nu există gest echivalent ca să-l faci înapoi, poți numai să spui mulțumesc. Și cred că mai poți face ceva, poți face același gest pentru altcineva, în felul acesta rostogolești bulgărele binelui și-l ajuți să crească.
Casa ne-a adus aproape, la o ușă distanță, un alt român, care și el este un Om, a stat deseori cu soțul meu la povești în fața casei, la o țigară. Un fel de ieșit la poartă pe la noi. Multe ne-a povestit Ioan despre Anglia, ne-a sfătuit, ne-a fost sprijin în câteva momente decisive. Pașii noștri următori au fost influențați și de el.
Așa a fost începutul în Anglia, unde patru băieți geniali din Liverpool s-au întâlnit într-o zi, ca să devină The Beatles, unde s-a născut James Bond în mintea lui Ian Fleming, Harry Potter în imaginația lui J.K. Rowling, unde Peter O’Toole juca cu eleganța unui Lord, unde fotbalul este un fel de religie, iar Simona are acces pe viața la The Wimbledon Club, pentru că a fost odată game, set and match, for us.
@ picturi “rupestre” din baie
