Ca orice sarbătoare mare îmi amintește încă o dată ca sunt plecată de acasă. Dar este cu fiecare zi o tot mai mare depărtare între cele două acasă. Pentru că nu poți pleca cu anii undeva fără să nu-ți construiești acolo o altă acasă.
Am această tendință de a face cuib între orice pereți, dacă se întâmplă să stau acolo un timp. Și cred că această tendință este cea care mă salvează. O perioadă suprapuneam spațiile și pentru o secundă nu mai știam în care casă era lucrul pe care-l căutam.
Îmi place să micșorez distanțele și să merg cu gândul pe străzile din București ca și cum sunt acolo. Dar așa cum era de asteptat acest lucru se întâmplă tot mai rar, pentru că ziua de azi e de mult mutată cu mine în altă țară și uneori îmi consumă toată energia.
Și atunci, tot mai rar trec în gând pe Magheru, tot mai rar traversez Calea Victoriei, tot mai rar stau într-o intersecție la semafor și privesc cerul României, tot mai rar intru pe webcam ul de la Unirii să văd în timp real o frântură de București.
Dar când se întâmplă să fie ziua României și sunt departe de ea, e imposibil să nu respir puțin mai adânc o secundă, două, trei, cu toate că dacă aș fi acolo, mare lucru nu s-ar întâmpla, dar imaginația crede ce vrea ea și o ia la alergat spre România, ca și cum numai acolo e ziua ei, ca și cum numai acolo e toată petrecerea și distracția.
Azi e ziua României, le spun copiilor și le pun câteva întrebări:
– Ce înseamnă pentru voi România?
– Acolo m-am născut, pentru asta sunt creștin, știu română, acolo am bunicii și alți relatives, și România e o țară tare, zice Tudor în timp ce ia o hârtie să deseneze steagul României ca să-l pună pe banca din școala englezească.
– Ce-i urați României de ziua ei?
– Hai România!
– Când o să creșteți o să vă duceți siguri în România?
– Nu singuri, zice Ruxi, o s-o iau și pe Grace ca să vadă și ea cum trebuie să fie lucrurile.
În capul copiilor mei România este cea mai bună țară pentru ca are cele mai tari parcuri și cinema-uri.
Ce bine ar fi să socotim lucrurile în parcuri și cinema-uri și mereu să ne iasă pe plus.
Poate așa n-ar mai fi fost nevoie să plecăm care încotro prin lume și am fi stat astazi la masă cu România, i-am fi spus cuvinte frumoase, inima ar fi fost plină de bucurie, respirația și-ar fi găsit ritmul firesc, și-n ochi n-ar mai fi tremurat niște luminițe precum ghirlandele de Crăciun ce vor fi aprinse astazi pe Magheru.
La mulți ani, România! 
Nici anul ăsta, tort, nu ți-am făcut!
Blogs
