Uite că au trecut două luni de când m-am întors din România.
Două luni pline, în care, ca de fiecare dată am înghesuit multe.
De la petreceri, la vizite, la școală, la excursii, la muncă, la altă muncă acasă, la șofat, la plimbări lungi pe jos, de la prieteni, la rude era să zic, și eu n-am rude în Anglia.
Dar unii prieteni încep să-mi devină rude, iată unul dintre cele mai tari lucruri care mi se întâmplă aici.
Și-n toate trăirile, pe englezește sau pe românește, sunt eu cea mai care m-am întors de curând din România.
E altceva.
Când vorbesc acasă am alte repere și altfel se așează toate în mintea mea. Încă nu simt că sa tras draperie în urma mea, peste România. Încă văd România ca și cum ar fi aici, după următorul deal. E o încărcătură în mine, care ușor, ușor scade, dar ajunge să sune a gol, mai este.
Așa se petrec lucrurile la 2 luni după România, dorurile s-au așezat, curiozitățile s-au satisfăcut, nevoile s-au împlinit, lipsurile s-au umplut, orizontul nu se mai vede estompat, acasă și tot Acasă, România și din nou. la un apel distanță.
Le-am pus pe toate în minte, cu grijă, le-am așezat pe fiecare în sertarul cel mare pe care scrie, România.
Ca să-mi fie la îndegând toate, atunci când în ploioasa Anglie, o să mă simt de fapt ca în deșert pe nisipuri mișcătoare.
E liniște în mine.
Dar realitatea din România arată de parc sa aruncat în urma mea cu bombe, totul este o explozie, covidul, prețurile, politicul, simt cum se duce la vale toată liniștea mea.
Cred că am cel puțin cinci ani de când am eliminat televizorul din viața mea, am aparatul – televizor, dar în mare parte funcționează pentru Xbox, unde se joacă, Minecraft.
Am eliminat televizorul și odată cu el știrile și filmele. Prefer să selectez eu cine să-mi livreze știrile, și când mi se pare că pierd timp și cu asta, îmi face Marc revista presei, că el parcă zilnic dă examen la politică, tenis și fotbal.
Din cauza lui se aude zilnic în bucătăria englezească cel mai tare talmeș-balmeș politic, strigat de prin Parlament, de prin piață, sau din studioul Digi24.
Și tot îi spun, ‘Dă-l mai încet’, ca să nu deranjăm vecinii englezi cu niște sunete ciudate, de oameni mereu puși pe răzmeriță, pe demonstrații de forță, pe aducerea la putere a lui ‘Nu e vina mea’, ‘ Alții au greșit’, ‘Eu am dreptate’.
De ce îți place să te uiți circul ăsta? întreb deseori
Tu nu sesizezi că se țipă? De ce e nevoie să se țipe știrea asta?
Dă-l mai încet, te rog!
Din religiozitatea cu care urmărește tot ce mișcă în România îmi dau seama cât de legat și Marc de acasă, deși niciodată nu se plânge de ceva.
Nu e ca mine, eu n-am nevoie de încărcături din astea, emisiuni, sport, pentru mine România e un concept la care eu tot lucrez, să-l diversific, să-l adaptez, să-l încarc de conținut bun.
Dar ce să fac, alții lucrează din interior la destabilizarea conceptului meu și așa mă trezesc că nu se pupă, grija mea, cu grija lor pentru popor, ideea mea de frumos, cu lăturile aruncate în capul nostru mereu, nevoia de stabilitate, cu permanentă. nesiguranță pentru ziua de mâine, sănătatea, cu frica că în spital moartea e prima care se ocupă de tine, educația cu școala, munca cu realizarea.
E greu să-mi fie liniște când toate acestea vin rapid peste mine la 3000 de km distanță, pe o insula rătăcită între oceanul Atlantic și Marea Nordului.
Așa e când te muți în altă țară, după tine toate puținele și neputințele țării din care ai plecat. Și la alții mai sunt crize și situații stresante, dar parcă la noi nu se mai sfârșesc.
Când locuiești în altă țară trebuie să ții pasul și cu schimbările din țara respectivă, să vezi câte ceva din legislație, din politic, să intuiești și aici din ce parte bate vântul schimbării. E și supraviețuirea asta o știința, nu e ușor nicicum și niciunde.
Cred că bine-ți este în țara care poartă numele tau, acolo ești cel mai acasă, acolo e frumos și toate poți face orice schimbare dorești, putem învăța lecțiile, trăiesc toate iubirile, cânta toate muzicile, cresc în armonie.
