Uncategorized

‘Friends Kids Festival’ reprezintă pentru mine al cincilea membru al familiei, el locuiește la noi acasă, unde de altfel s-a născut. De cele mai multe ori ne locuiește și uneori se urcă de-a dreptul în capul nostru și nu se mai dă plecat. Este răsfățat, cere toată atenția, uneori sare calul și ridică stresul până la tavan.    Nu e ușor de trăit cu ‘Friends Kids Festival’, de foarte multe ori îmi vreau viața înapoi, îmi vreau liniștea și tihna. La a doua ediție am crezut că lucrurile vor fi mult mai simple, că acum chiar știm ce să facem, nimic mai fals, au venit toate ca un tăvălug. ‘Un fleac, ne-au ciuruit!’. ‘Friend Kids Festival’ mi-a ridicat reziliența la rang de artă, sunt tot timpul în faza: ‘- Așa si?!’. Pentru că tot ce se putea întâmpla rău, deja s-a întâmplat, toate momentele care m-ar fi lăsat fără respirație, acum le primesc doar cu o ridicare de umeri. Poate ție nici nu-ți pasă ce scriu eu aici și e normal să-ți vezi liniștit de viața ta. Dar vreau să știi, că undeva în South Yorkshire sunt niște unii, care lucrează din greu ca și copilul tău să aiba bucuria lui 1 Iunie, ca tu să-l aduci printre români, să mancați ceva cu gust de acasă, să urce pe scenă pentru concursuri, să plece acasă cu medalie, diplomă, cadouri, să se dea în mașinuțe și alte tiribombe, să cânte, să danseze, să se bucure (ca un copil) atât el cât și tu.   Acum că ți-am spus câte ceva, poate ești mai atent la ce poți face sâmbătă și duminicâ 30, 31 Mai, pentru tine și copilul tau. Oricum eu tot o să-ți apar în feed de acum încolo, ca o sa fac tot felul de giumbușlucuri pe aici, până pe 30 Mai, ca să-ți atrag atenția și poate te învrednicești să cumperi biletul ala, să mănânce și gura la artiști. Hai ca înțeleg, n-oi fi fan Vali Vijelie, deși e totuși un clasic pe domeniul lui, dar nici Jonhy Romano nu-ți este pe plac, care chiar promite pe voce și șarm, băiatul ăsta o să ajungă mare și poate nu-ți mai permiți prețul pe bilet ca acum. Hai poate nici Shondy nu e ce vrei tu, Dragoș Moștenescu zici că a fost și anul trecut, ok, dar vin și vedete autohtone, direct de la British’s Got Talent, câștigătorii Colin Thackery MBE și Maxwell Thorpe. Atât în acest episod. Să sumarizăm: De 1 Iunie – Ziua Copilului, ne distrăm anticipat în 30 (sâmbătă) și 31 Mai (Duminică), noi ne stresăm înainte cu organizarea, tu ai un singur lucru de făcut, să cumperi bilet, pe chill și relaxare până pe 12 Mai – early booking, după 12 Mai, ceva mai scump dacă te simți generos. Mulțumesc pentru atenție! Rămâne cum am stabilit, îți cumperi bilet! Hai să fim sănătoși!    

A doua ediție a Friends Kids’ Festival îmi aduce în prim-plan tot stresul, emoțiile, neputințele primei ediții, pentru că acestea au lăsat urme adânci în noi, mai adânci decât împlinirea unui vis – un festival pentru copii, familii, prieteni, organizat în zona Barnsley. Despre ceea ce am împlinit nu am vorbit prea mult, nu am ținut vii paginile social media. E nevoie de retragere după o bătalie, pentru a analiza unde te afli și din ce punct poți s-o iei de la capăt, în caz că ai această frumoasă nebunie de a continua, în pofida tuturor piedicilor sau mai ales atunci. E greu, al naibii de greu, când vrei să faci să stea în picioare ceva care se clatină dinspre toate punctele cardinale. Pentru că fiecare pas are greutatea lui și nu pot spune că experiența face lucrurile mai ușoare, aduce numai mai multă claritate. Lucrăm pentru Friends Kids’ Festival cum știm noi mai bine, cu gândul departe, la copilărie, visăm să devină un reper pentru copiii noștri, aici, departe de țară, în South Yorkshire, să se gandească la festival ca la un cadou pe care-l primesc de fiecare dată, de ziua lor, 1 iunie. Așa cum, pentru mine nu putea începe școala fără bâlciul de la Titu din 14 septembrie, de unde musai trebuia să plec cu o minge din hârtie creponată, umplută cu rumeguş, care prea repede își vărsa conținutul lemnos și cu un hopa-mitică, forțat cu o bucată de plumb să stea mereu drept. Nu ştiam atunci, în acele zile fericite, că voi deveni acel hopa-mitică, că viața va face pentru mine zeci de răsturnări de situație și eu ca un hopa-mitică autentic, îmi voi găsi verticala de fiecare dată. După ce vedeam circul, motociclistul ce forța gravitația, toate comediile, străchinile, ceaunele, cojoacele, mâncam mici, pastramă cu muraturi de la putină, unde varza căpata un roz Barbie (descoperit mult mai târziu), abia dupa toate acestea, și multe altele rămase departe, putea începe pentru mine școala. Mi-ar plăcea ca astfel de repere să rămână în sufletele copiilor noștri, să le creăm amintiri despre întâlnirea cu magicianul, teatrul de păpuşi, cu atmosfera de bâlci, comediile și tiribombele, cu micii sfârâind pe grătare, cu muzica şi muzichia românească, cu Franny si Freddy, mascotele Festivalului. Acum știți cum este, nu e obligatoriu să veniți, dar este absolut indispensabil să conectați copiii cu rădăcinile, iar rădăcinile încearcă să prindă viață aici aproape, lângă casa voastră englezească.În plus anul aceasta aveți două zile, 30 și 31 mai. Va așteptam să sarbatorim împreună Ziua Copilului. Vă spun din vreme, să aveți timp, să vă gândiți, răzgândiți, pentru că în final să veniți! Avem datoria să cultivăm prietenia, să transmitem tradiția mai departe și să tinem vie bucuria de a fi împreună. www.FriendsKidsFestival.org Cu prietenie, Carmen Vornicu

    Așa se pare că este perceput, ca fiind la superlativ. Mă bucur foarte mult că s-a văzut așa, deși dacă mă întrebați pe mine vă zic pe nerasuflate 10 lucruri de îmbunătațit.    Pe parcursul zilei când v-am văzut acolo pe toți, am avut momente în care mi-au dat lacrimile, mi-am spus atunci ‘să nu începi să plângi acum, la cât ești de obosită, cu greu te mai oprești’.    M-a emoționat să vă vad acolo, bucuroși, copiii fericți, să văd cât de mult vă doriți stegulețul românesc, au fost 1200 stegulețe, trebuiau mai multe, în cutie nu a mai rămas unul.   Toți de aici suntem departe de România, unii suntem departe de părinți, rude, prieteni, tuturor ne este dor de ceva, toți purtăm România cu noi, under skin. Toți umblăm prin lume cu un gol în suflet, toți am avut momente în care ne-am simțit vulnerabili, în care ne-am concentrat pe ziua de azi ca să nu ne doară prea tare telefonul dat acasă, ca să nu punem în prim plan dorul de România. Oricât de imperfectă este România, ea ne definește pe toți, pentru că ea ne este baza cu care am pornit în lume.     Academy of Friends are acest vis măreț, de-a aduce România mai aproape, aici în Yorkshire, pentru noi cei care-i simțim lipsa, de a dărui o identitate românească copiilor noștri. Mulți dintre noi ne-am mutat aici cu copiii mici, mulți copii s-au născut aici. Atâta timp cât părinții sunt români, cât acasă se vorbește limba română, cât se țin tradițiile, acești copii sunt români, dar e posibil să nu simtă apartenența la România.    Așa sunt ei, împărțiti între două lumi, lor este nevoie să le dăruim mândria de a știi cine sunt, de a se identifica cu muzica, cu costumul popular, cu jocul, cu mirosul micului pe grătar, cu gustul de acasă, de la brânza din putineiul de brad până la roșia aceea supremă al cărui gust îl căutăm în fiecare kg de roșii cumpărat.    Doamne și ce copii frumoși avem! Le-aș fi dat la toți medalii, toți merită aur pentru ușurința de a se adapta oriunde s-ar afla. Le suntem datori să le așezăm tricolorul la gât, dar mai ales în inimă. Le suntem datori să le arătam cum știm să ne bucurăm împreună, pentru că a fi printre ai tăi, înseamnă recunoașterea a ceea ce duci cu tine prin lume, în ceilalți. Cum sunt sigură că la secundă ați recunoscut costumele din Maramureș ale dragilor noastre fete, Anca și Florentina, care au prezentat Friends Kids` Festival.    Bucuria lui împreună, înseamnă că îți pui copiii în mașină și pleci din Liverpool, Manchester, York, Hull… la Friends Kids` Festival fără să știi spre ce pleci, dar cu speranța vie în suflet că te vei conecta cu ai tai de-acasă.    Le suntem datori multe copiilor noștri, dar mai ales să le arătăm cine suntem, cum demni ne prezentăm în lume, cum viața poartă în ea atâta frumusețe chiar dacă ne-a dus departe de acasă și că depinde numai de noi să aducem aproape România ta, cu România mea, cu România lui… pentru a le dărui copiilor noștri apartenența la ceea ce sunt de fapt. Români.

“Friends Kids Festival” – între agonie, extaz, aruncare în gol direct din zona de confort, palpitații, cafea și somn pe apucate. Cum aș putea să rezum, într-un banal articol, ultimele două luni trăite într-un perpetuum roller coaster? Nu am cum să găsesc cuvintele potrivite care să descrie reușitele și nereușitele, bucuria, disperarea, zâmbetele și șocurile.Pentru că un festival, așa cum l-am conceput noi, are nevoie de mult mai mult timp să dospească. Două luni e un timp foarte scurt. E de mirare – și un mare noroc – că s-au găsit o mână de români care să zică „da” și să participe la organizare.Nu aveți idee cum, printre joburi, copii și diverse obligații, și-au luat pe cap și organizarea unui festival. Eu și soțul meu avem această frumoasă nebunie și ne-o asumăm, dar nu mă așteptam ca alții să-și arunce liniștea în aer pentru o idee.Și totuși, au făcut-o. Mă gândesc că nevoia de comunitate, de acest „împreună” despre care tot am scris, e atât de acută pentru noi, cei plecați departe de România, încât te face să nu mai iei în calcul toate riscurile și să te arunci înainte cu tot entuziasmul și energia – pentru a crea ceva pentru copiii noștri, pentru comunitate. Că e mai ușor și mai comod să nu te implici, nu?E mai ușor să zici: „Nu se poate.”Dar, uitați, s-a găsit o mână de oameni care au zis: „Ba da, se poate.” Au fost două luni de zbateri. Am avut, oficial, cu toții, un moment când am zis: „Gata, renunțăm.”Am avut mai multe momente din astea – în bucătărie, eu cu Marc Vornicu, soțul meu – când ne dădea cu virgulă. Am avut clipe de panică, nenumărate, când licențele pentru festival dispăreau, se schimbau, și mereu mai era nevoie de ceva. Înainte, când voiam să-l încurajez pe soțul meu, îi spuneam: „Tu ești eroul meu.” De multe ori poate nu era mare lucru ce făcuse, dar simțeam că trebuie s-o spun. Acum, Marc este supereroul meu. A luat-o de la capăt de nenumărate ori, a desenat hărți pe hârtie milimetrică pentru o locație, pentru modificări solicitate, pentru altă locație, pentru n+1 modificări. A scris proiectul de festival, risk assessment-ul, a completat n formulare, a dat zeci de telefoane, a disperat, nu a dormit, a fumat prea mult, și-a pierdut răbdarea de zeci de ori, a țipat, a fost extrem de încăpățânat când nu trebuia, a pierdut cu asta doi oameni din echipă, și-a cerut scuze când a putut, deși de fiecare dată l-am sfătuit s-o facă. Acest om este atât de imperfect în perfecțiunea visurilor lui, încât ajungi să-l susții nu pentru că ai vrea neapărat, ci pentru că visează la scară mare, cum poate tu nu îndrăznești s-o faci. O mână de visători au rămas prin preajmă: Anca  are mulți prieteni în jurul ei, o carieră în South Yorkshire, drumul ei. Dar, ca întotdeauna, când se echilibrează lucrurile, când viața o ia pe un drum lin și predictibil, stai și te întrebi dacă asta e tot, dacă n-ar fi mai împlinitor să faci mai mult bine în jurul tău, să construiești acel „împreună” românesc care să umple sufletul și inima pentru că ești cheia care deschide copiilor și părinților ușa către bucurie. Anca este energie, responsabilitate, emoție pură.Îți mulțumim, Anca. Florentina este cea care ne-a pus la loc pe șine când deraiasem. Încrederea ei că se poate ne-a făcut să continuăm. Florentina este acel om pe care ți-l dorești în preajmă pentru că îți este bază, pentru că nu te lasă la greu. Are trei copii minunați și o energie cu care ar putea construi, aici în South Yorkshire, încă o Românie. Florentina e forța și puterea tenacității învelite în curățenia credinței că totul este posibil, pentru noi, pentru copiii noștri. Îți mulțumim, Florentina. Laura duce cu ea o mulțime de responsabilități, își susține creativitatea prin Laura’s Crafts, se împarte între copii, muncă, creație și comunitate. Laura este omul care se implică, care își asumă lucrurile, fie ele bune sau rele.  Nu știu când crede ea ca e prea mult, sper să afle mult mai târziu și între timp să facă cât mai mult bine. Laura poartă România atât de firesc, că la prima vedere ai zice că nici nu prea e acolo, dar România e prezentă în fiecare pas al Laurei pe teritoriul UK, de la craft la comunitate.Îți mulțumim, Laura. Emilia este singura din grup pe care o cunoșteam dinainte, ea este prietena noastră. Ne-am văzut copiii mai mici, ne-am adunat în jurul mesei, am vorbit când ne-a fost  bine, când ne-a fost greu. Emilia a mutat si ea aici România frumoasă, plină de culori, ce înfloresc în broderiile ei. Are o blândețe în voce, o blândețe în privire că-mi vine de fiecare dată s-o protejez, de orice, de oricine, numai să-i fie bine, deși ea s-ar descurca oriunde s-ar afla, fără protecția mea.Îți mulțumim, Emilia. Paul este om de inițiativă, de concret, cu un firesc și o naturalețe ce-ți amintesc de oamenii calitate, de bun simț, “cum se făceau odată”, deși el este tânăr.  Datorită lui s-a înființat secția de votare în Sheffield. Paul are trei copii și inima plină. România lui Paul este aici cu el, prin ceea ce poate face el pentru ea. Și el face mereu câte ceva pentru ea, el este mereu implicat în ceva. Îți mulțumim, Paul. Marian, un „Ardelean în Yorkshire”, care visează o să construiasca o comunitate românească unită, degrabă săritoare la nevoie.  El este aici pentru fiecare, pentru orice inițiativă care se vrea scoasă în față, prezentată, ajutată. Marian susține binele românesc în graiul dulce ardelenesc. Marian este partea noastră vizibilă in comunitate, omul care girează in extensio pentru noi. Îți mulțumim, Marian. Acum scriind despre toți se vede clar că numitorul lor comun este România și iubirea fiecăruia pentru ea.  A, da, mai sunt si eu. Carmen. Sper să vă întâlnesc în număr cât mai mare pe 1 Iunie la Friends Kids Festival. Să începem să ne mișcăm ca o comunitate.Să fim împreună.Să ne

Un om, un zâmbet cald, în ochi îi simți toata emoţia, privirea are ceva din copilul fâstâcit când e scos în fața musafirilor să arate ce poezie a mai învățat. Și multumeşte Preşedintelui și multumeşte României. Și plâng. Pentru ca Hagi are sufletul cât toată România. Pentru că spune, “am împlinit 60 de ani” ca și cum își cere scuze. Spune, “50 de ani am muncit” și simt, 50 de ani de dedicare, 50 de ani de credință că împlinești ceea ce destinul ți-a pus în cale. Un om. Un om pe care îl iubesc și căruia cu toții ar trebui să-i mulțumim cel puțin acolo, adânc, în sufletele noastre. Pentru că Hagi este Steaua României și eternul ei Cavaler. Multumim! https://angliaprinochiimei.org/wp-content/uploads/2025/03/WhatsApp-Video-2025-03-13-at-22.57.39_68d54268.mp4

Astazi au apărut poze, video, reels uri de la Friends Party, am văzut bucuria și energia acestei nevoi de  împreună care ne-a facut pe noi să pornim în aceasta aventură și pe voi să vă alăturați. Să vă îmbrăcați copiii în ie, să-i luați de mână si să veniți până în Wombwell, la noi, în contrysite ul englezesc. M-am uitat la pozele voastre și acolo am rămas, cu ochii și inima la copiii noștri. Cred ca ei au nevoie să aparțină, să se identifice ca români, chiar mai mult decat avem noi. Cresc foarte repede, împărțiţi între două lumi, fără să aparțină în totalitate nici uneia, dar înclinând balanța către România pentru mama, tata, bunicii, pentru voi cei care le sunteți bază în startul lor în viață. Dar nimeni nu trăiește suspendat undeva, doar cu propria viață, țoti avem nevoie de oameni în jurul nostru, copiii noștri cu atat mai mult. Nu este suficient că avem prieteni, câteva familii, români, cu copii ori nu, deși uneori putem să suplinim România și numai cu atât. Putem, pentru ca noi ne-am mutat aici cu Romania întreagă în noi. Dar pentru copiii noștri România poate însemna numai câteva persoane în plus la masa de Paște. Și atunci unde se naște în ei apartenența, unde-i mândria de român, unde-i identitatea, daca noi nu le oferim o țară?  Chiar și una văzută din afară. E.H. este un băiat de nouă ani care nu a fost niciodată în România, poartă ia firesc și se uită cu ochi strălucitori la ce facem noi adulții pentru el la Friends Party. E.H. și-a pus pe raftul special de acasă, în locul celor mai tari mașini din colecție, tot ce a câștigat el și sora lui la Friends Party, valoroase trofee. (vezi fotografia de coperta) Alte două fetițe au plecat în dimineața de luni cu medaliile în buzunar să le arate la teacher. Sunt sigură că ei rămân cu mai mult decât atât și undeva acolo în background rulează imagini cu costume populare, stegulețe;  sunete, acorduri de vioară, bătaia piciorului în podea la sârbă; cuvinte „frunza verde siminoc, tare-mi place ca să joc”. Dar mai ales rămân cu senzația că au fost undeva care seamănă cu ce știu de acasă și încet, încet crește în ei ideea că România nu e doar la ei în casă, ori o chestie virtuală, ori doar 3 săptămâni de vacanță, ci este aici la doi pași, în comunitatea românească. Ca urmare, asta avem de făcut dragii mei, să-i punem mereu pe primul plan şi împreună să le aducem România mai aproape. Vor mai fi adaugate cat de curand si alte fotografii, dar si video-uri  De asemenea asteptam un review la:  https://www.academyoffriends.org.uk/event/friends_party/

După un eveniment Friends Party ar trebui să simțim numai bucuria că am fost printre ai noștri.Dar pentru noi înseamnă și altceva, înseamnă și analiza a ceea ce a fost bine, ce a fost rău și nu există judecată mai aspră decât cea pe care ne-o aplicăm singuri. Știm că nu putem acoperi toate gusturile, toate așteptările, mai ales că deocamdată suntem numai doi în acest proiect, un om cu un vis cât o comunitate și eu, un „suport worker” la Academia Prietenilor.Sperăm să începeți și voi să visați la o comunitate românească unită, prietenă și degrabă săritoare la nevoie. Pentru că plecatul acesta de acasă, tot plecat rămâne, chiar dacă ai aici 15 ani și esti british citizen, tot identitate românească ai. Facem paşi, mici dar siguri, aseară m-am reîntâlnit cu unii dintre voi pe care i-am văzut prima oară la Friends Party ul din decembrie și ne-am zâmbit a recunoaștere sau chiar ne-am îmbrățișat în bucuria revederii. O comunitate nu se încheagă ușor, dar atâta timp cât există dorință, există și speranță.Pentru că atât eu, cât și tu avem nevoie să știm că viețile noastre aici nu sunt gri precum ploaia englezească, că indiferent cât ne-ar fi de greu, avem lângă noi pe ai noștri, români, aici aproape. Mulțumim tuturor celor care au venit aseară la Locky’s Bar! Să ne revedem cu bine! PS: Avem cei mai frumoși și mai deștepți copii! PS2 Vom posta cat de curand fotografii si video-uri de la eveniment si asteptam Recenziile voastre aici https://angliaprinochiimei.org/wp-content/uploads/2025/03/copii-de-martisor.mp4https://angliaprinochiimei.org/wp-content/uploads/2025/03/Martisor-video-2.mp4

Daca nu stiați, aflați acum că organizăm un „Friends Party de Marțișor” pe 2 martie, un party făcut ca să ținem aproape, să fim mai prieteni, să fim mai uniți, să ne bucurăm împreună ca avem un loc unde să zguduim podelele pe ritmuri româneşti. Toate bune până aici, dar voi nu prea raspundeti la chemare, mai ales voi din Barnsley, ca avem din Nottingham, din Leeds, dar Barnsley nu prea. Toata treaba este gratuită pentru voi dar cu costuri serioase pentru noi, ca avem DJ roman, cântăreața de muzică populară, o să aducem și ceva mâncare, picturi pe față pentru bucuria celor mici și mari, premii și alte cele, toate costă. Ideea este că dacă mișcăm comunitatea se mişcă și cei de la Council pentru noi, deja am vorbit și vor veni să ne vadă în acțiune pe 2 martie, așa că șanse sunt pentru a organiza ceva mai mare pentru copiii noștri, de 1 Iunie (avem deja mici cantărețe de muzică populară, trupe de dans, mascote, magician, etc),  pentru o amenaja un spațiu unde să ne întâlnim mici și mari, pentru un festival anul urmator și pentru multe altele, ca idei avem, susținere începem să avem, în schimb comunitatea e „sublimă dar lipsește cu desăvârșire”, vorba lui Caragiale. Și atunci ce ne facem „bibicule”!? Că vrem distrație, vrem recunoaştere că suntem români, și uite cât de frumoși și deştepți suntem, dar când e sa dăm un click pe site, sau un share la prieteni, sau să venim la o petrecere unde să fim printre ai noștri, ne luam cu viața personală, cu n-am timp, cu n-am energie, cu de asta îmi arde mie! Pai când esti la 3000 km de România, cam de asta ar trebui să-ți ardă, că altfel constați că tot faci, tot realizezi, împarți bucuriile și necazurile cu câțiva prieteni, români, englezi etc, dar nu ai sentimentul ăla de apartenență la ceva mai mare decât familia ta, decât grupul de prieteni, nu ai comunitatea, nu ai România extinsă. Pentru că poți avea 25 de ani de Anglia, accent posh English, și când auzi primul acord dintr-o sârbă, tresare inima în tine, nu trebuie să mi-o recunoşti mie, știi tu mai bine. Și nu scriam asta dacă nu-l vedeam pe soțul meu supărat, că v-a trimis personal mesaje pe Facebook, o noapte întreagă și reacția a fost spre zero.    Soțul meu a avut un AVC acum trei ani, consider că nu este în totalitate refacut dar îl las să-și urmeze visul, pentru că un om fără planuri e precum o busolă fără ac. Așa că dragilor, haideți să gândim la o scara mai mare, haideți să ieşim din rutină, haideți să creăm împreună o comunitatea românească care să mişte lucrurile în South Yorkshire și din când în când să zguduie podelele. Dupa ani de cercetări (nu știu dacă sunt implicați cercetătorii britanici J), s-a desprins o concluzie despre ce îl face pe om fericit și împlinit, zice că nu sunt copiii, nu e familia, ci calitatea relationships pe care le are. Tu cam ce relație ai azi cu comunitatea? P.S. Ai aici link ul de acces: https://academiaprietenilor.org/produs/friends_party/ https://angliaprinochiimei.org/newsletter/

România înzăpezită îmi amintește cum scârția sub ghete zapada, cum mușcau din obraz minus 15 grade, cum puneam copiii în sanie și alergam trotuare, dus-întors, ca atunci era distracția mai mare, când aveai un ‘cal’ s-o ia la goană prin nămeți. Apoi, umezeala, alunecarea până la dezechilibrare pe șanțurile apărute pe troturare tratate numai cu picioarele, nu curățate de lopeți civilizate. Grea e iarna oriunde s-ar afla, mă scutur de ea ca de un vis urât și mă uit în jur pentru ca în ploaia de Anglia am trecut la 15 grade pe plus.  Și uite așa îmi răsare în suflet o senzație de primăvară. Și uite așa înflorește bucuria că ceva se va schimba, că ziua va caștiga teren și soarele nu va mai face fițe la întâlnirea cu mine, chiar și aici în Anglia. Apoi îmi amintesc că fiind nascută pe 2 întotdeuna mi-am ales baba pe 2 martie. Acum mai mult ca oricând am și ocazia să o sărbătoresc la ‘Friends Party’. Sper că deja ți-ai rezervat un loc, nu de alta, dar iar nu mai avem nicio viață acasă, toate planurile le-am suspendat până dupa 2 martie. Măcar și numai pentru asta încearcă să ajungi la ‘Friends Party’, ca să iasă bine, cu voie bună, cu dans, cântece și jocuri, cu multe zâmbete, îmbrățișări, cu sentimentul ăla unic, că ești printre ai tăi, acasă și nu în ultimul rând să ne ajuți să ne vedem și noi de viața noastră, după 2 martie. Rezervativa locul aici: https://academiaprietenilor.org/produs/friends_party/ Mulțumesc!

Ah, Ziua Îndrăgostiților. Sărbătoarea anuală a ciocolatei supraevaluate, a cuplurilor enervant de fericite și a gesturilor romantice forțate. Dacă simți că îți vine să dai ochii peste cap la fiecare balon în formă de inimă și fiecare postare siropoasă de pe Instagram, felicitări—ești oficial membru al Echipei Anti-Valentine’s. Bine ai venit! Avem iubire, avem umor si uneori avem mai mulți spini decât trandafiri. Hai ca e frumos și așa, nu trebuie să leșinăm de iubire, la comandă, pe 14 februarie, nu e cazul să ne influențeze acest masiv efort de marketing care te face să vezi roșu, rafturi întregi de supermarket, un culoar, doua, trei.  Poate, poate vei cumpara ceva, o prostioară cât de mică, care să zacă aruncată pe undeva până se umple de praf și ia drumul tomberonului, ca dovadă că iubirea nu are nevoie de dulcegării, siropării și nici nu-i trebuie roșu. Deși nu strică din când în când să mai ‘vezi’ și rosu, dar într-o ceartă adevărată, cinstită, în care să-ți descarci frustrările, fără cuvinte urâte, dar cu toate nevrozele eliberate. Iubirea are toate celelalte zile să-și sărbătoarească existența, să se bucure că încă este vie, că încă îi pasă, că e mereu acolo, de veghe, că devine tot mai puternică pe măsură ce anii trec. Iubirea își descoperă noi forme de exprimare, ea se naște între doi oameni și când ajunge la supraplin, se revarsă în valuri către copii, familie, prieteni și câteodată se duce în alte planuri, în nevoia de a dărui în jur mai mult decât obișnuința zilelor, în nevoia de a aduce bine și bucurie acolo unde e mai greu decât la tine. Așa este iubirea, mereu vindecătoare și dacă am întreba-o ce-și dorește, sigur ar răspunde că are deja totul și nu mai are nimic de demonstrat, cu atât mai puțin prin cutii cu ciocolată și baloane de sfoară sugrumate. Hai, să zicem, ca în cazul în care se rătăcesc niște flori, ar putea fi acceptate! La mulți ani de Anti-Valentine’s! 💔